Asus pregăteşte un netbook cu Chrome OS, de numai 200 dolari?
-Aurelian Mihai- Asus încearcă să facă o alegere cât mai tentantă din viitoarele netbook-uri cu sistem Chrome OS şi are de gând să atace piaţa cu un model încadrat la un nivel de preţ foarte competitiv.
Trebuie să recunoaştem, netbook-urile nu mai sunt la modă iar vânzările acestora au scăzut dramatic pe măsură ce tabletele, mai elegante şi mai compacte decât cele dintâi, au început să fie disponibile la preţuri accesibile şi într-o ofertă mult diversificată.
Majoritatea netbook-urilor actuale sunt poziţionate le un nivel de preţ mai mare de 300 dolari, dar sunt producători care încearcă să ţintească către modele cu preţuri de 200 - 250 dolari, echipate cu un sistem de operare simplificat. Asus este una dintre aceste companii, de la care am putea vedea modele cu ecran de 10 sau 11 inch, pe care rulează sistemul de operare Android sau Chrome OS.
Costul unui astfel de netbook ar putea fi subvenţionat cu uşurinţă prin contractul unui abonament de internet mobil, situaţie în care preţul plătit de utilizatorul final ar fi mult redus sau chiar eliminat complet.
Momentan veştile referitoare la evoluţia Chrome OS sunt puţine, majoritatea dezvăluirilor fiind deja făcute odată cu lansarea modelului de test CR-48, însă aşteptările sunt mari, la fel ca şi ambiţiile acestui sistem de operare.

Sursa: Crunchgear.com
Eu astept sa lanseze Dihor un netbook
RăspundețiȘtergere